miercuri, 9 iunie 2010

Recordurile naturii

Multe performanţe sunt relative. Totuşi, numeroasele şi variatele recorduri ale animalelor sunt veşnice subiecte de actualitate. Subiecte cu atât mai interesante cu cât, la fel ca in lumea recordurilor sportive, performanţele nasc discuţii în contradictoriu. Veţi vedea.

In căutarea bestiilor

Dintotdeauna, oamenii au fost pasionaţi de recorduri: au dorit să afle, să facă sau să aibă "ceva" care să fie cel mai mare, cel mai mic, cel mai scump, cel mai iute, cel mai frumos, cel mai… cel mai…

E vorba de străvechea şi înnăscuta înclinaţie a oamenilor spre competiţie. Ce altceva este recordul dacă nu o ieşire din mediocritate, o însuşire care te ridică, într-un fel sau altul, deasupra altora (sau te coboară sub ei); in orice caz, te scoate din masa anonimă a celor de un fel cu tine, făcându-te sa fii un fel - ciudat şi efemer - de lider sau chiar de erou?

Şi cum pe noi, oamenii, ne interesează recordurile, ne intereseaza recordurile tuturor. Am extrapolat pasiunea noastăa pentru "cel mai…" chiar la natură, deşi natura numai asta n-a avut în vedere atunci când şi-a alcătuit creaţiile.

Animalelor nu le pasă de recorduri, ele îşi văd de vieţile lor individuale şi de vieţile lor ca specii, cu alte cuvinte, de evolutia lor. Lupta pentru supravietuire iar competitia între ele are loc in scopuri mult mai importante decat o celebritate efemera.

Dar, pentru ca fiecare specie este ceea ce este, iar noi, oamenii, suntem pasionaţi de recorduri, îţi prezint în acest articol câteva dintre "recordurile naturii". O precizare importantă: nici persoanele de meserie, cele care studiaza de zeci de ani fluturii sau gândacii, nu sunt întotdeauna de acord asupra unor recorduri. Nu este la fel de simplu ca atunci când vine vorba de cel mai lung pod sau de cea mai înaltă clădire. Podul e unul singur şi lungimea lui e una si aceeaşi, pe când vieţuitoarele sunt nenumărate (există 30.000 de specii de gândaci, fiecare reprezentată prin cine stie câte milioane de exemplare), iar "performanţele" lor variază de la individ la individ, ceea ce face ca lucrurile să fie tare complicate şi să devină subiect de dispute ştiinţifice.

Apar comentarii chiar şi asupra felului în care au fost făcute măsurătorile, ca să nu mai vorbim de credibilitatea relatarilor venite de la diverşi martori oculari. Poveştile oamenilor junglei despre şerpi anaconda lungi de peste 15 metri sunt sau nu sunt de crezut? Poate ca exista asemenea şerpi, poate ca e vorba despre o eroare de apreciere… Cine poate şti?


Recordurile lumii vii

Cel mai mare fluture
Fluturele cap de şarpe (Attacus atlas)
Unde trăieşte: sud-estul Asiei; Australia
Dimensiuni: anvergura 25-28 cm
Ce mai ştim despre el: E considerat insecta cu cea mai mare suprafaţă a aripilor: cca 400 cmp. Recordul de anvergura - distanţa dintre vârfurile aripilor - aparţine speciei Thysania agrippina, din America de Sud.


Cel mai mare gândac
Gândacul-elefant (Megasoma sp.)
Unde trăieşte: America de Sud
Dimensiuni: cca 13 cm lungime, 30 g greutate
Ce mai ştim despre el: Cinci specii işi dispută titlul de "cel mai mare". Gândacii-elefant par a fi cei mai voluminoşi şi mai grei. Cifra de 30 g se refera la un exemplar dintr-o colecţie; exemplarele vii sunt, desigur, mai grele.



Cel mai mare peşte
Rechinul-balenă (Rhincodon typus)
Unde trăieşte: vestul Oceanului Atlantic
Dimensiuni: 12 m lungime, 13 t greutate
Ce mai ştim despre el: Se hrăneşte cu peşti, moluşte şi crustacee; în ciuda dimensiunilor copleşitoare, nu este periculos pentru om. Este o specie destul de rară şi de puţin cunoscută.



Cel mai mare şarpe
Anaconda verde (Eunectes murinus)
Unde trăieşte: America de Sud
Dimensiuni: 10 m lungime, peste 100 kg greutate
Ce mai ştim despre el: Chiar dacă, oficial, recordul de lungime îi aparţine pitonului reticulat din Asia (Python reticulatus), anaconda este considerat de către specialişti drept şarpele cel mai solid, ca volum şi masă corporală.



Cea mai masivă reptilă
Crocodilul de mare (Crocodylus porosus)
Unde trăieşte: Australia
Dimensiuni: pana la 8 m lungime, 1,5 t greutate
Ce mai ştim despre el: Poate trai atat in apele dulci, cat si in cele salmastre (salcii) de la gurile fluviilor. Se hrăneşte cu pesti, serpi, pasari acvatice, mamifere, chiar si cu alti crocodili.


Un comentariu: