Muzică de relaxare

În acest articol vreau să vă demonstrez că natura vă poate ajuta să vă relaxați! Deci, tot ce vă trebuie este o pereche de căști și doar să dați drumul la vidoclipurile de mai jos:








Sper că v-au plăcut aceste trei videoclipuri. Le puteți asculta pentru exemplu atunci când sunteți stresat sau supărat. Natura chiar vă poate ajuta! ;)

Mă găsiţi pe:

Facebook

Cutremurul cel mare al României: doar amintiri

Cu unele variații, cutremurul este mereu același dar Capitala se schimbă și este din ce în ce mai vulnerabilă. Nu înseamna că în acest interval nu se produc multe alte seisme. Dar noi vorbim despre acele evenimente care, depășind 7 grade pe scara Richter, fac pagube considerabile.
Șocurile mici produc oarecare emoție, apoi sunt uitate, după câteva zile sau săptămâni, rămânând doar în registrele seismologilor. Cutremurele mari intră direct în cartea de istorie, printre războaie și guvernări.

Ultimul, cel din 1977, a făcut 1.570 de morți și 11.300 de răniți, a doborât sau avariat grav 35.000 de locuințe și cladiri industriale. Potrivit estimărilor Băncii Mondiale, paguba directă a fost de peste 2 miliarde de dolari, iar amortizarea efectelor pe termen lung a mai absorbit aproape tot atât.
Seismul a dat un brânci în plus edificiului subrezit al economiei socialiste, care probabil din acel moment a intrat în derivă.
"Nicăieri în lume nu mai există o concentrare de populație atât de expusă la cutremure provenind sistematic din aceeași sursă. Singurele fenomene asemănătoare sunt cutremurele repetate ce au loc în adâncime în regiunea Hindukush, din India" - spunea geofizicianul Ch. Richter, într-o scrisoare trimisă specialiștilor români.
Este o afirmație de luat în seamă: Richter, autorul scării care-i poartă numele, a trăit și a murit în California, într-una dintre cele mai studiate arii seismice din lume. Ciobanul Bucur nu a fost prea inspirat când s-a oprit cu turma în campia de pe malurile Dâmboviței.
Ca efect al mecanismului de producere și de propagare a energiei seismice, Capitala este în mod special expusă. 90% din prăpădul din 1977 a fost aici. Și tot aici se afla în prezent peste 2,2 milioane de oameni și un mare număr de clădiri vulnerabile.
Periodicitatea de circa 35-40 de ani are ea însăși ceva perfid. Nu este o frecvență suficient de mare pentru ca fenomenul să devină o experiență cotidiană, ca în Japonia, care știe să conviețuiască cu flagelul; dar nici un interval destul de lung, pentru a face din el doar o filă de cronică.
Vine însă suficient de rar pentru a uita de el, prinzându-ne iar nepregătiți; dar și suficient de des pentru a fi siguri ca în timpul vieții vom fi încercați cel puțin o dată. Fiecare generație are cutremurul ei "cel mare".

Sursa: National Geographic

Noroiul de neoprit- o povestire interesantă și șocantă

Un dezastru nefiresc erupe și nu se întrevede niciun final. Coșmarul șuvoiului de noroi ce face ravagii în estul Javei!

În zori, firicelul care începuse să se scurgă în apropiere, în timpul nopții devenise un șuvoi opărit. Noroiul a năvălit în casa modestă a lui Sumitro, care are un magazin în districtul Porong, din Java de Est. În timp ce acoperea mobile și umplea camerele, Sumitro și Indayani, soția lui, și-au luat în brațe copiii și au fugit. "Știam că noroiul nu poate fi oprit - spune el. Casa mea era sortită pieirii."

Câteva luni mai târziu, o dâră de abur plutind deasupra unui peisaj de case scufundate marchează sursa nenorocirilor lui: un vulcan noroios. Cauza apariției acestuia stă la baza unor controverse. Mulți dau vina pe o companie care fora dupa gaze; alții susțin că a fost declanșat de un cutremur.

Lusi, cum îi spun indonezienii suvoiului de noroi, e una dintre cele mai ciudate manifestări ale frământărilor geologice din Indonezia. Din mai 2006, a vărsat milioane de barili de mocirla fierbinte, acoperind 700 ha. Sate întregi au dispărut sub noroi, adânc de 18 m pe alocuri, și 10.000 de familii au fost evacuate din casele lor.

Până acum, conform unei estimari a FMI, catastrofa a păgubit Indonezia de 3,7 miliarde de dolari, declanșând acuzații și contraacuzații. Fiind vorba de Indonezia, s-au facut apeluri prompte și la forțele supranaturale. Lusi - porecla creată prin combinarea cuvântului indonezian pentru noroi (lumpur) cu Sidoarjo, numele orașului din apropiere - ar putea continua să erupă zeci de ani.

Între timp, camioanele și excavatoarele lucreaza făra întrerupere pentru a limita pagubele, consolidând diguri în calea celor 600.000 de barili de noroi care continuă să erupă în valuri zilnic. Conductele varsă mâlul în Râul Porong; teoretic, ploaia îl va spala în mare - asta dacă nu înfunda raul și nu inundă orașul apropiat Surabaya, cu 2,5 milioane de locuitori.

Odată cu noroiul, au apărut și misticii - vraci din Sumatra, preoți hinduiști din Bali și o prezicătoare celebră, Mama Lauren - care pretind că ar putea opri potopul. Credincioșii au aruncat capre, găște și maimuțe în noroi, pentru a liniști dragonul, despre care se bănuiește că ar fi fost deranjat de foraje.

Un localnic bogat a oferit o casă oricui ar putea opri noroiul. Totuși prima dată candidații trebuiau să-și dovedească puterile, oprind prin forțe mistice un robinet care picură. N-au reușit.

Suspicios față de mistici, satul de noroi, Sumitro nu e prea optimist. "Nimic nu-l poate opri - spune el. Nici tehnologia, nici puterile supranaturale." Un dig a protejat împrejurimile locuinței lui Sumitro până în noiembrie 2006, când, din cauza noroiului, a explodat o țeavă de gaze, omorând 13 oameni.

"Am crezut că venise sfârșitul lumii" - iși amintește el. Într-un fel, așa și era. Explozia a slăbit digul, expunând împrejurimile fluxului de noroi. Acum, urmele pașilor localnicilor care au plecat sunt imprimate în noroiul străzilor goale. Hoții au lăsat casele fără acoperișuri și cabluri electrice. Mirosul de sulf plutește în aer. "Acum n-a mai rămas nimic - spune Sumitro. Doar amintiri."

Politica din jurul dezastrului este la fel de murdară ca și peisajul. PT Lapindo Brantas, compania care a săpat puțul nefast, e deținută parțial de familia lui Aburizal Bakrie, ministrul indonezian pentru prosperitate. Bakrie, miliardar, spune că puțul nu a avut nimic de-a face cu catastrofa; el dă vina pe un cutremur puternic care a lovit Yogyakarta, la o distanță de 270 km, cu două zile înainte de scurgerea de noroi.

Acum însă trebuie să viziteze victimele lui Lusi. Cu atât mai bine. Furia domnește într-o piață unde sunt campați mii de săteni rămași fără casă. "Daca Bakrie vine aici..." - spune un barbat, trecându-și ușor degetele peste beregată.

Totuși Bakrie se bucură de sprijinul președintelui Susilo Bambang Yudhoyono, care ar putea candida din nou în 2009, preferând să nu ceară demisia unui ministru care îl și finanțează. Guvernul indonezian a ordonat ca Lapindo să plătească mai bine de 400 de milioane de dolari drept compensație. Dar banii au întârziat să apară; Sumitro, negociatorul-șef al celor 800 de familii, crede că ei au fost blocați.

Nu este așa - spune o purtătoare de cuvânt de la Lapindo. Afirmă că s-a întârziat despăgubirea pentru că reclamanții nu pot prezenta dovezi adecvate ale deținerii unor case și terenuri și susține că deja compania a cheltuit milioane pentru a oferi adăpost și hrană victimelor. Despăgubirile vor fi plătite în totalitate în doi ani, promite purtătorul de cuvânt, adăugând că Lapindo nu are nicio obligație legală, din moment ce cauzele dezastrului au rămas nedovedite. "Încă nu știm dacă a fost vina noastră" - spune ea.

Un studiu efectuat de o echipă internațională, din care făcea parte și un angajat de la Lapindo, susținea teoria lui Bakrie că nenorocirea ar fi fost produsă de un cutremur. Dar Richard Davies, de la Universitatea Durham, din Anglia, respinge ipoteza. "În primul rând, cutremurul n-a fost suficient de mare și s-a produs și prea departe - spune el. În al doilea rând, avem dovezi destul de clare ale modului în care forajul ar fi putut produce acest incident."

Studiile lui Davies au conchis că erupția a fost declanșată de foraje și de încercarea de a controla un aflux uriaș de apă și gaze care fracturau secțiuni ale găurii de forare. O incercare de a acoperi gaura cu mii de bile de beton a eșuat anul trecut. Acum, Soenarso, coordonatorul Agentiei Sidoarjo pentru Diminuarea Fluxului de Noroi, și-a epuizat toate ideile pentru oprirea fluxului.

Dar Lusi înca nu a terminat. Ploile torențiale ar putea eroda digurile, eliberând și mai mult noroi și alungând și mai mulți oameni. Orice s-ar întâmpla, un lucru e sigur: pentru victimele lui Lusi, numele companiei Lapindo a fost mânjit cu noroi.

Autor: Andrew Marshall, reporter National Geographic
Editor: Andrei Țapu
Povestirea de mai sus este adevărată: s-a întamplat în Indonezia în anul 2006! 

Urșii Panda Gigant: cea mai costisitoare specie de animal

Are obraji bucălați. Doarme mai tot timpul. Mănâncă cu mâna. Stă cu mama. Nu e tocmai genul de personaj pe care te-aștepți să-l găsești înconjurat de atenția lumii financiare și a diplomației internaționale, de entuziasmul fanilor, interesul guvernelor și fascinașia comunității științifice.

Dar Tai Shan este un pui de panda uriaș, ceea ce-l face mai deosebit. Născut la ora 3:41 dimineața în ziua de sâmbătă, 9 iulie 2005, în Parcul Zoologic Național Smithsonian, din orașul Washington, D.C., Tai Shan este primul pui al lui Tian Tian și Mei Xiang, mascul și femelă, panda uriași, transportași din China la Washington în decembrie 2000. În Statele Unite mai există numai opt panda în afară de ei: doi la Zoo Atlanta, din Georgia, doi la Zoo Memphis, din Tennessee, și patru la Zoo San Diego, din sudul Californiei, unde Bai Yun a avut deja trei pui sănătoși în ultimii șapte ani.

Împreună, aceste 11 animale înseamnă o investiție extraordinară de resurse științifice și bani. Întreținerea unui panda uriaș într-o grădină zoologică costă în medie 2,6 milioane de dolari pe an, asta dacă nu are pui. La apariția primului pui, bugetul depășește trei milioane de dolari. La apariția celui de-al doilea (și aproape jumătate din sarcini se soldează cu gemeni), nota de plată se apropie de patru milioane de dolari. "Nimeni - spune David Wildt, șeful Programului de științe reproductive de la Parcul Zoologic Național - nu ar băga atâți bani în vreo altă specie."

Ce-i face pe urșii panda atât de speciali? Poate că sunt, pur și simplu, drăgălași. Urșii panda uriași au o carismă la care visează politicienii și vedetele de cinema și care îi atrage ca un magnet pe oameni. Camerele video, conectate la internet, care urmăresc activitățile zilnice ale lui Tai Shan și ale mamei sale atrag în medie două milioane de vizitatori on-line pe lună.

În primele trei luni în care Tai Shan a fost expus publicului, numărul de vizitatori ai grădinii zoologice a crescut cu 50 la sută față de anii precedenți. Fanii entuziaști se înghesuie umăr la umăr la balustradă în Sectorul Panda Uriaș. Îi arată cu degetul, le vorbesc drăgăstos, zâmbesc fericiți. Se fac atâtea fotografii, încât ai crede că te afli pe covorul roșu în noaptea Oscarurilor. Raritatea e alt lucru care mărește valoarea acestui urs. Panda uriași sunt extrem de rari.

Alte mamifere celebre periclitate - tigrul, gorila, rinocerul negru, elefantul asiatic - numără mai multe exemplare, atât în libertate, cât și în captivitate. Din ultimul recensământ al populației de panda uriaș din China a rezultat că în dealurile accidentate din provinciile Sichuan, Shaanxi și Gansu mai trăiesc 1.590 de astfel de urși. O cifră atât de precisă e privită cu suspiciune, în special fiind vorba de o specie greu de reperat, care trăiește în păduri de munte izolate și aproape de nepătruns. Biologii situează numărul exemplarelor în libertate între 1.000 și 2.000.

În captivitate, existau la sfârșitul lui 2005 numai 188 de panda: cei 11 din SUA, câțiva în Mexic, Japonia, Thailanda, Germania și Austria, iar ceilalți în grădini zoologice și centre de cercetare din țara de origine - China. La orice grădină zoologică, sosirea unor noi panda sau nașterea unor pui aduce valuri de vizitatori. Dar o mulțime de vizitatori nu înseamnă neapărat profituri pe măsură. În ciuda campaniilor agresive de tip "salvați urșii panda" și a magazinelor de suveniruri pline cu căni, tricouri, jocuri de puzzle și ursuleți de pluș, nici o grădină zoologică nu a reușit sa adune suficiente venituri suplimentare pentru a acoperi cât de cât costurile.