joi, 19 august 2010

Cutremurul cel mare al României: doar amintiri

Imagine articol
Cu unele variații, cutremurul este mereu același dar Capitala se schimbă și este din ce în ce mai vulnerabilă. Nu înseamna că în acest interval nu se produc multe alte seisme. Dar noi vorbim despre acele evenimente care, depășind 7 grade pe scara Richter, fac pagube considerabile.
Șocurile mici produc oarecare emoție, apoi sunt uitate, după câteva zile sau săptămâni, rămânând doar în registrele seismologilor. Cutremurele mari intră direct în cartea de istorie, printre războaie și guvernări.
Ultimul, cel din 1977, a făcut 1.570 de morți și 11.300 de răniți, a doborât sau avariat grav 35.000 de locuințe și cladiri industriale. Potrivit estimărilor Băncii Mondiale, paguba directă a fost de peste 2 miliarde de dolari, iar amortizarea efectelor pe termen lung a mai absorbit aproape tot atât.
Seismul a dat un brânci în plus edificiului subrezit al economiei socialiste, care probabil din acel moment a intrat în derivă.
"Nicăieri în lume nu mai există o concentrare de populație atât de expusă la cutremure provenind sistematic din aceeași sursă. Singurele fenomene asemănătoare sunt cutremurele repetate ce au loc în adâncime în regiunea Hindukush, din India" - spunea geofizicianul Ch. Richter, într-o scrisoare trimisă specialiștilor români.
Este o afirmație de luat în seamă: Richter, autorul scării care-i poartă numele, a trăit și a murit în California, într-una dintre cele mai studiate arii seismice din lume. Ciobanul Bucur nu a fost prea inspirat când s-a oprit cu turma în campia de pe malurile Dâmboviței.
Ca efect al mecanismului de producere și de propagare a energiei seismice, Capitala este în mod special expusă. 90% din prăpădul din 1977 a fost aici. Și tot aici se afla în prezent peste 2,2 milioane de oameni și un mare număr de clădiri vulnerabile.
Periodicitatea de circa 35-40 de ani are ea însăși ceva perfid. Nu este o frecvență suficient de mare pentru ca fenomenul să devină o experiență cotidiană, ca în Japonia, care știe să conviețuiască cu flagelul; dar nici un interval destul de lung, pentru a face din el doar o filă de cronică.
Vine însă suficient de rar pentru a uita de el, prinzându-ne iar nepregătiți; dar și suficient de des pentru a fi siguri ca în timpul vieții vom fi încercați cel puțin o dată. Fiecare generație are cutremurul ei "cel mare".

Sursa: National Geographic

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu