În zori, firicelul care începuse să se scurgă în apropiere, în timpul nopții devenise un șuvoi opărit. Noroiul a năvălit în casa modestă a lui Sumitro, care are un magazin în districtul Porong, din Java de Est. În timp ce acoperea mobile și umplea camerele, Sumitro și Indayani, soția lui, și-au luat în brațe copiii și au fugit. "Știam că noroiul nu poate fi oprit - spune el. Casa mea era sortită pieirii."
Câteva luni mai târziu, o dâră de abur plutind deasupra unui peisaj de case scufundate marchează sursa nenorocirilor lui: un vulcan noroios. Cauza apariției acestuia stă la baza unor controverse. Mulți dau vina pe o companie care fora dupa gaze; alții susțin că a fost declanșat de un cutremur.
Lusi, cum îi spun indonezienii suvoiului de noroi, e una dintre cele mai ciudate manifestări ale frământărilor geologice din Indonezia. Din mai 2006, a vărsat milioane de barili de mocirla fierbinte, acoperind 700 ha. Sate întregi au dispărut sub noroi, adânc de 18 m pe alocuri, și 10.000 de familii au fost evacuate din casele lor.
Până acum, conform unei estimari a FMI, catastrofa a păgubit Indonezia de 3,7 miliarde de dolari, declanșând acuzații și contraacuzații. Fiind vorba de Indonezia, s-au facut apeluri prompte și la forțele supranaturale. Lusi - porecla creată prin combinarea cuvântului indonezian pentru noroi (lumpur) cu Sidoarjo, numele orașului din apropiere - ar putea continua să erupă zeci de ani.
Între timp, camioanele și excavatoarele lucreaza făra întrerupere pentru a limita pagubele, consolidând diguri în calea celor 600.000 de barili de noroi care continuă să erupă în valuri zilnic. Conductele varsă mâlul în Râul Porong; teoretic, ploaia îl va spala în mare - asta dacă nu înfunda raul și nu inundă orașul apropiat Surabaya, cu 2,5 milioane de locuitori.
Odată cu noroiul, au apărut și misticii - vraci din Sumatra, preoți hinduiști din Bali și o prezicătoare celebră, Mama Lauren - care pretind că ar putea opri potopul. Credincioșii au aruncat capre, găște și maimuțe în noroi, pentru a liniști dragonul, despre care se bănuiește că ar fi fost deranjat de foraje.
Un localnic bogat a oferit o casă oricui ar putea opri noroiul. Totuși prima dată candidații trebuiau să-și dovedească puterile, oprind prin forțe mistice un robinet care picură. N-au reușit.
Suspicios față de mistici, satul de noroi, Sumitro nu e prea optimist. "Nimic nu-l poate opri - spune el. Nici tehnologia, nici puterile supranaturale." Un dig a protejat împrejurimile locuinței lui Sumitro până în noiembrie 2006, când, din cauza noroiului, a explodat o țeavă de gaze, omorând 13 oameni.
"Am crezut că venise sfârșitul lumii" - iși amintește el. Într-un fel, așa și era. Explozia a slăbit digul, expunând împrejurimile fluxului de noroi. Acum, urmele pașilor localnicilor care au plecat sunt imprimate în noroiul străzilor goale. Hoții au lăsat casele fără acoperișuri și cabluri electrice. Mirosul de sulf plutește în aer. "Acum n-a mai rămas nimic - spune Sumitro. Doar amintiri."
Politica din jurul dezastrului este la fel de murdară ca și peisajul. PT Lapindo Brantas, compania care a săpat puțul nefast, e deținută parțial de familia lui Aburizal Bakrie, ministrul indonezian pentru prosperitate. Bakrie, miliardar, spune că puțul nu a avut nimic de-a face cu catastrofa; el dă vina pe un cutremur puternic care a lovit Yogyakarta, la o distanță de 270 km, cu două zile înainte de scurgerea de noroi.
Acum însă trebuie să viziteze victimele lui Lusi. Cu atât mai bine. Furia domnește într-o piață unde sunt campați mii de săteni rămași fără casă. "Daca Bakrie vine aici..." - spune un barbat, trecându-și ușor degetele peste beregată.
Totuși Bakrie se bucură de sprijinul președintelui Susilo Bambang Yudhoyono, care ar putea candida din nou în 2009, preferând să nu ceară demisia unui ministru care îl și finanțează. Guvernul indonezian a ordonat ca Lapindo să plătească mai bine de 400 de milioane de dolari drept compensație. Dar banii au întârziat să apară; Sumitro, negociatorul-șef al celor 800 de familii, crede că ei au fost blocați.
Nu este așa - spune o purtătoare de cuvânt de la Lapindo. Afirmă că s-a întârziat despăgubirea pentru că reclamanții nu pot prezenta dovezi adecvate ale deținerii unor case și terenuri și susține că deja compania a cheltuit milioane pentru a oferi adăpost și hrană victimelor. Despăgubirile vor fi plătite în totalitate în doi ani, promite purtătorul de cuvânt, adăugând că Lapindo nu are nicio obligație legală, din moment ce cauzele dezastrului au rămas nedovedite. "Încă nu știm dacă a fost vina noastră" - spune ea.
Un studiu efectuat de o echipă internațională, din care făcea parte și un angajat de la Lapindo, susținea teoria lui Bakrie că nenorocirea ar fi fost produsă de un cutremur. Dar Richard Davies, de la Universitatea Durham, din Anglia, respinge ipoteza. "În primul rând, cutremurul n-a fost suficient de mare și s-a produs și prea departe - spune el. În al doilea rând, avem dovezi destul de clare ale modului în care forajul ar fi putut produce acest incident."
Studiile lui Davies au conchis că erupția a fost declanșată de foraje și de încercarea de a controla un aflux uriaș de apă și gaze care fracturau secțiuni ale găurii de forare. O incercare de a acoperi gaura cu mii de bile de beton a eșuat anul trecut. Acum, Soenarso, coordonatorul Agentiei Sidoarjo pentru Diminuarea Fluxului de Noroi, și-a epuizat toate ideile pentru oprirea fluxului.
Dar Lusi înca nu a terminat. Ploile torențiale ar putea eroda digurile, eliberând și mai mult noroi și alungând și mai mulți oameni. Orice s-ar întâmpla, un lucru e sigur: pentru victimele lui Lusi, numele companiei Lapindo a fost mânjit cu noroi.
Autor: Andrew Marshall, reporter National Geographic
Editor: Andrei Țapu
Povestirea de mai sus este adevărată: s-a întamplat în Indonezia în anul 2006!
cât de nesimțiți pot fi unii oameni!
RăspundețiȘtergere